Eu sunt RaRo

Douăzecișipatru

Posted on: 24 Februarie 2011

Ar fi minunat dacă ziua ar fi mai lungă. Deși sună a clișeu, aș prefera să nu fie considerat asta.

Vorbeam cu Denisa acum ceva vreme, când încerca să mă convingă să-mi fac blog, și-i povesteam ce fac într-o zi banală. S-a mirat.
Știu și știam, de când m-am băgat în toate cele, că nu sunt o superwoman. Sunt zile în care reușesc să le fac pe toate, sunt zile în care nu. Așa că, evident, există priorități.

Nu vreau să devin o femeie care stă toată ziua cu nasul în laptop și cu urechea-n telefon.  Nu vreau nici să devin o femeie care toată ziua spală, calcă, gătește și face ordine în casă.

Cel mai mult îmi doresc să nu-mi neglijez familia și prietenii. Pentru că fac parte din viața mea. Sunt o bucurie.

Cele de mai sus sunt o scuză pentru slaba activitate de pe blog din ultima vreme. Am început în forță, am mai scăzut turația. Încerc să nu-mi neglijez blog-ul, dar uneori am altele de făcut. Îmi place să scriu și știu că o fac bine – deși e loc de mai bine. Chiar dacă la cele mai multe postări nu „muncesc” mai mult de 5-10-15 minute, se întâmplă să nu am acele minute libere.

Nu-i așa că-mi acceptați scuza?

Anunțuri
Etichete: ,

4 răspunsuri to "Douăzecișipatru"

soldatu’ tre’ sa stea la post si pe ploaie si pe soare si sa fie mereu pregatit sa atace inamicu’. nu exista loc de scuze! 😛

serios acum, intelegem – adica eu 🙂 – ca si eu am serviciu si daca nu e timp de blog nu e. la urma urmei nu blogul e cel care conteaza cel mai mult in viata.

Sincer, eu te-am urmărit mai puţin în ultimul timp tocmai pentru frecvenţa ridicată cu care scrii. Îţi dai seama că nu te citesc doar pe tine şi, dincolo de un anumit nivel, nu am timp să citesc tot. Deci din punctul meu de vedere e mai bine aşa chiar dacă la tine nu se pune problema calităţii în defavoarea cantităţii sau invers din simplul motiv că, până acum, totul a fost bun calitativ.

Hehe, mă bucur că ma înțelegeți. Azi chiar am avut o zi nebună-nebună-nebună. Profit acum că doarme copilul și mă „relaxez”. Am de scris despre atât de multe, încât uit de ele. Noroc de notepad. 😛

Eu as vrea ziua sa aiba macar 28 de ore si saptamana macar 8-9 zile, dintre care 4 de weekend :D.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: