Eu sunt RaRo

Cântarul cu „probleme”

Posted on: 6 Mai 2011

Aveam de ceva ani un amărât de cântar. Cum al meu bărbat e încă oarecum la cură, a vrut cântar nou. Și a cumpărat. Unul nou, frumos, electronic, din sticlă etc…

Ei, partea nasoală abia acum vine: am ajuns să mă cântăresc zilnic. Și am remarcat – încă din prima zi de folosire – că am 1-2 kilograme în plus față de astă vară, să zicem.

Acu’ na, nu pot zice cu mâna pe inimă că am grijă la ce bag în gură. N-am ținut diete niciodată și nici nu știu dacă-s în stare să o fac acum. Conform tuturor graficelor – ținând cont de înalțime, vârstă și toate alea – îs sub greutatea normală. Da’ graficele alea nu iau în calcul și osatura. Ori eu mă simt cam grasă acum. Bine, mă și alint, nu-s grasă. Nu în adevăratul sens al cuvântului. Cred că nici măcar pufoasă nu-s.

Și așa, cu cântarul ăsta nou, am ajuns să mă întreb ce vreau și dacă + de ce + de unde vreau să slăbesc. Lăsând la o parte că nu știu cum o voi face. 😀

Și mă mai gândesc – raportând, evident, totul la mine – care grăsime e mai deranjantă. Aia de pe cur? Burțile mari? Picioarele groase? Gușa?

Eu, să zicem, aș vrea să mai scap de ceva de pe coapse. Da’ curu’ să rămână la fel, să nu scadă. Și aș vrea să nu mă mai balonez – frumos zis, ha!

Da, știu că în anotimpurile reci – din cauza lipsei de mișcare și a mâncărurilor mai grase îngurgitate – se pune câte-un kilogram. Da, știu că vara – din cauza căldurii, transpirației etc – mai pleacă câte-un kilogram.

Ideea ce ar trebui să răzbată din rândurile de mai sus e: care grăsime e mai deranjantă pentru ochi și „sănătate”? E de preferat un cur mai generos unei gușe duble-triple? Ori o burtică unor mâini de brutăreasă?

Sau contează doar raportul înălțime-greutate?

Anunțuri
Etichete: ,

15 răspunsuri to "Cântarul cu „probleme”"

1-2 nu se pun, poti sa ai niste apa in plus, poti fi constipata. in plus 2 kg nu se vad…. 🙂 eu zic ca totul e in mintea ta.

Crede-mă că se văd. Mai ales când mă îmbrac și trebuie să trag de fermoare și nasturi. :))

Atunci e mai mult de 2 kg 😉

Nu, sunt max. 2 kg. 😉

haha, si eu am aceeasi problema. tot 2 kile in plus. si se vad la imbracat pentru ca s-au pus in zonele in care nu trebuie. adica burta si coapse. bine, sunt inca sub 54 de kile, dar incepe sa devina greu cu masura 34 😀

daca e sa gandim corect nicaieri nu e bine sa fie in plus. cel putin asta ma motiveaza sa scap de ele 😀

Păi fix acolo-s și la mine. Pentru ceilalți nu-s neapărat vizibile, da’ pe mine mă enervează rău.

Dincolo de toate teoriile, contează să fii sănătos.

Adică să nu fii gras de se obosești repede și să te taie respirație când te apleci să te legi la șireturi, să nu ai colesterolul mărit, să ai un tonus bun…

Așa, greutatea normală a unui om poate varia și cu 5-10 kg și să fie tot la sănătos. Eu variez de la zi la zi cu 2-3 kg și așa am învățat să nu bag în seamă asta. Când or fi 10, atunci zic. 😆

Nu cred că raportul greutate/înălțime e așa important.
Da… una de 1.90 are mai multe kg ca una de 1.60… dar depinde și de conformația fiecăruia, de dimensiunea oaselor, de multe… De pildă la aceeași înălțime și conformație, o femeie cu cupa DD și părul des și până la glezne, va cântări mai mult decât una cu cupa A și tunsă zero, deși fără aspectele astea ar cântări la fel.

Cel mai sigur e să mergi la un nutriționist.
Eu de pildă am trăit toată viața cu impresia că o femeie trebuie să consume zilnic 1800 de calorii și când am fost la aparatul ăla care măsoară metabolismul zilnic, am aflat că organismul meu în repaos consumă 2300 zilnic.

2300 ??? Oa, impresionant. Si 1800 mi se pare mult, eu ziceam ca trebuie pe la 1300-1500 ca sa stagnezi si 1000 ca sa slabesti.

Deloc.
1800 e pentru o femeie normală, gen 1.65, cantitatea standard. Când se învață la biologie sau când scrie pe alimente, în general se consideră 1800 la femei și 2000 la bărbați, dar rămase la înălțimile vechi, gen 1.65 femei, 1.70 bărbați… care astăzi nu mai sunt medii.

Eu personal nu cred în consumatul a mai puținor calorii. Dacă la 1800 faci un sport care consumă zilnic 300-400 de calorii e mult mai bine pentru organism decât înfometarea.

Și eu consumam 1500-1800 de calorii și nu slăbeam deloc. Dar am slăbit cu 2200-2300 și sport, chiar dacă în primele două săptămâni m-am îngrășat 2 kilograme, apoi le-am dat jos repede. Plus că înainte eram mereu obosită parcă, acum am un tonus mai bun.

O ora de fitness consuma cam 500 de calorii, deci da, poti slabi si asa.
Dar eu cred ca depinde de om si organism. Eu fac fitness intensiv de 3 ori pe sapt si nu iau mai mult de 1500 de calorii pe zi si sunt stabila in greutate. Ba mai mult, daca mananc putin peste cele 1500 de calorii imediat se depun.

Bineînțeles depinde de organism.

Ideea e să descoperi ceea ce e bine pentru organism, nu să te iei că unul consumă 1500, altul 1800, că unul are 55 de kg și e gras și altul are 65 și e slab… ceea ce mulți nu fac. Și în general descoperi prin idee de sănătate și că te simți bine, nici îmbuibat, nici sleit de puteri. 🙂

Intr-adevar singura cifra care mi se pare importanta este BMI, Body Mass Index.
Este masuratoarea care iti zice daca esti sanatos din punct de vedere medical. Asa cum hemoglobina si calciul trebuie sa se incadreze intr-un anumit interval, la fel si BMI trebuie sa fie intre anumite valori. Intervalul este suficient de larg, eu de ex pot avea intre 55 si 72 de kg si inca sunt considerata sanatoasa… Evident ca daca te duci la 72 nu esti cu mult mai sanatos decat cel cu 73 care a depasit deja limita….

Ma bag si eu ca musca-n… calului! Am inceput luna Martie cu 77 de kile si mi-am propus sa dau macar 7 kile tot anu; da’ la 1 Mai am avut 71 de kile si asta fara miscare ci doar n-am mai mancat nimic dupa ora 18. Mint, cateodata mai mancam cate un mar, o portocala sau un kiwi. Tinand cont de ritmul in care am slabit mi-am schimbat optiunile si vreau ca la 1 Decembrie sa am 65 de kile. Sper ca va fi posibil, mai ales ca vara transpir mai mult, deci slabesc. Doamne ajuta! Barbat fiind, la inaltimea mea (1,65 m), vreo 65 de kile ar fi bine mai ales ca sunt destul de osos.
La femei mie-mi plac alea cu forme deci un NU hotarat slabanoagelor.

Chiar mă gândeam să întreb câte kg ai de vrei 65 kg. Că sunt femei pentru care 65 e un vis. 😛

Da’ sa nu ma mai intrebi. 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: