Posts Tagged ‘diminutive’
Adi
Posted on: 23 februarie 2011
Continuăm cu diminutivele, dacă tot am început.
Pe fratele meu mai mic – nu frățiorul meu, da? – îl cheamă Adrian. De la început a fost strigat/alintat Adi, Aduțu, Adișor și altele asemenea. Că na, era mic, grăsun – ca bebeluș – și drăguț.
Alintul a continuat multă vreme. Cred că și-acum, când se apropie de 30, se mai găsesc neamuri iubitoare care îi zic Aduțu. Eu am rămas la Adi. Care nu e neapărat diminutiv.
Problema mea e că nu pot striga nici un purtător de numele Adrian altfel decât Adi. Indiferent de vârstă, statură, drăgălășenie…
Se acceptă?
Când copilul știe mai bine
Posted on: 2 februarie 2011
Eu sunt eu și ea e fii’mea de 3 ani și câteva luni. Discuția a avut loc aseară:
Eu: Pot să te mușc de poponelu’ ăsta frumos?
Ea: NU!
Ea: Ăsta nu e poponel, e cur.
Iartă-mă, copilă, că-s toantă și eu uneori!
Morala: Veni timpul să renunțăm la papa și căcuța.
Poponelu’
Posted on: 24 ianuarie 2011
O mămică își plimbă copilul durduliu – să nu fiu răutăcioasă și să zic viitor obez – de 5-6, poate 7 ani, cu sania. Ajung la un pasaj unde nu e zăpadă și, evident, sania nu are pe ce aluneca. Moment în care mama i se adresează băiatului: rățușcă, ridică poponelu’ de pe sanie!
Îmi place să cred că diminutivele au fost inventate pentru a exprima drăgălășenia anumitor lucruri. Acu’ scuzați-mi întrebarea: ce poate fi așa drăguț la un cur gras de copil mare încât să i se zică „poponel” si nu cur/fund/popou?! 
Eu sunt RaRo 