Eu sunt RaRo

Archive for the ‘Bărbați’ Category

Sunt chiar drăguți când gătesc. Chiar așa stângaci și nedumeriți cum par uneori.

Piticu a făcut mâncare de mazăre cu pui, cică e duel între bloggeri. Eu aș fi făcut-o altfel – nu că mă dau rotundă:

  • aș fi folosit un cub de unt pentru călit ceapa și mazărea;
  • aș fi rumenit carnea separat, apoi aș fi condimentat-o nițel cu sos de soia;
  • aș fi folosit niște suc de roșii în loc de roșiile de iarnă fără gust;
  • neapărat 2-3 foi de dafin pentru aromă, plus 2-3 căței de usturoi tăiați pe jumătate;
  • carnea și mărarul le-aș fi răsturnat peste mazăre la final.

Citește restul acestei intrări »

Nu-s nevastă de ginecolog, dar am ginecolog tânăr. Fiind tânăr, se presupune că-i și destupat la minte. Și stă pe messenger (yahoo). Îl am în listă, am creat grup special pentru el: Un ginecolog.

Problema e că, mai nou, are status-uri ciudate: „…toată iubirea să vină la mine…„, „e beznă rău în capul tău„, „need love„.

N-am îndrăznit să-l întreb dacă suferă din dragoste neîmpărtășită. Da’ pare depresiv…

Să-l schimb?

Într-un cuplu normal există, fără doar și poate, niște mici/mari „reguli”. Că, deh, nu se poate să fie amandoi pe-aceeași lungime încât să le placă aceleași lucruri.

Situația familiei noastre:

  • N-am voie să mă ating – a se citi „n-am voie s-o spăl cu detergent” – de tigaia din fontă de 100 și ceva de lei cumpărată cu mânuța lui din Ikea – cică se „strică”.
  • N-are voie să-și pună hainele în dulap – face o mare varză acolo.

Citește restul acestei intrări »

La coadă la covrigi am avut o revelație: îmi provoacă greață bărbații neîngrijiți.

Și nu ma refer neapărat la bărbații care nu au manichiura perfectă sau care sunt nebărbieriți. Ci la ăia care arată cam ca cel lângă care am stat azi:

  • blugi mulați și adidași fără talpă;
  • geacă neagră lucioasă și creponată pe care se vedea jegul;
  • păr negru slinos, chică și șuvițe „animal print”;
  • barbă nerasă cu niște fire atârnând ciudat pe gușă;
  • urechile murdare și cu niște coji/piei fluturând din ele.

Pe lângă toate astea mai era și extrem de slab. Brrr…

P.S. A nu se înțelege că-mi plac bărbații grași ori numai cei plini de pătrățele. Dar nici chiar așa.

Etichete:

– Iubitule, unde mă duci de Ziua Îndrăgostiților?
– În tufișuri. Și te violez.
– Și partea romantică?
– Te violez ținând un trandafir în dinți.

Chiar dacă pare/este o glumiță gospodărească, această discuție a avut loc. În glumă, evident.

Etichete: ,

Mă buzzz-uie un angajat de-al bărbatului pe mess și-mi dă o poză. Cu al meu scump bărbat despuiat. Curioasă să aflu ce se întâmplă, îl caut:

eu: da’ explică-mi și mie de ce stai în tricou, șosete și chiloți în firmă
el: hehehehe
el: facebook?
eu: nu
el: sau ți-a dat pe yahoo
eu: alin pe mess
el: a probat c****u pantalonii
el: îmi dă niște mănuși pe ei
eu: și-i vin?
el: da
eu: și tu vii în chiloți acasă?
el: păi
el: dacă ai veni cu taxi și mi-ai aduce pantaloni, ai da vreo 10 lei
el: cu pantalonii: 30
eu: sictir
el: mănușile alea sînt din Belgia, piele întoarsă
eu: așa
el: am ieși în cîștig
eu: nu vin
el: dacă nu, îi duc mîine pantalonii
eu: nespălați?
el: da
eu: bun, economisim detergent

Notă: Pantalonii în cauză (că nu știu nimic de mănuși) îs luați din Auchan cu 19 lei. Oribili pentru gustul meu.  Bine că am scăpat de ei, bun bărbat!

Etichete: , ,

Inspirată de postul lui Robintel și, mai ales de comentariul „Desigur că ne pasă, dar nu este o tragedie dacă arătăm aiurea. Ne stresează, dar nu ne doboară.„, mi-am dat seama că, deși zic NU de cele mai multe ori, chiar le pasă. E vorba de bărbați, da. Și de felul în care se îmbracă, piaptăna, pensează…

Pe unii (mulți) îi stresează și pe alții chiar îi doboară.

Am un prieten care acum câțiva ani pensa sprâncenele tuturor colegelor (lui) de facultate și pe ale lui. Fără bani, fără obligații. Nu bag mâna-n foc că nu spera la un sex micuț în semn de recunoștință ori că nu s-a întâmplat asta. Pe mine mă „stresa” de fiecare dată când ne întâlneam: „nu ai forma și culoarea potrivite”, „mai e un fir de păr acolo”, „ar trebui tunse nițel”, „sprâncenele tale arată ca naiba” etc.
Citește restul acestei intrări »