Eu sunt RaRo

Dacă…

Posted on: 18 ianuarie 2011

Cu dedicație (specială) celor care nu au înteles nimic din De ce NU.

„Credeți oare că, dacă ar ști ce îi așteaptă, oamenii ar mai accepta să se nască?” e întrebarea pusă de Copilul Divin (Pascal Bruckner).

Dragi părinți care vorbiți în numele copilului nou-născut, sunteți siguri că știți ce ar spune/și-ar dori el? Nu vreau argumente ca: „e prea mic pentru a discerne și alege singur”. Dar să nu vă simțiți răniți în orgoliul de părinți perfecți dacă, peste ani, vă va judeca pentru alegerile făcute în numele lui.

Dragi viitori părinți, îndrăznesc să vă sugerez (înainte de a spune că vă doriți un copil): citiți cartea! E literatură fantastică, adevărat! Dar e plină de învățăminte. Refuzul și încăpățânarea sunt la ordinea zilei în viața unui copil.

6 răspunsuri to "Dacă…"

Eu cred ca vorbesti la pereti. Si e frustrant tare cand vezi parinti din astia care nu vad dincolo de scutecul copilului. Incredibil cat egocentrism si bebelocentrism.

Am zis si o mai zic inca o data. Traiul prea bun. Eu vreau sa vina criza caci mi se pare ca pe timp de criza oamenii sunt mai constienti de prorpiile persoane, de rolul lor pe pamant si de ceilalti din jurul lor. Ah, chestia asta imi da idei de un nou post.

Scriam la „despre mine” că nu-mi doresc să schimb lumea și așa e. Cine e capabil înțelege. Cine nu… Va avea frustrări multe peste niște ani.

Ba vrei sa schimbi lumea macar un pic, altfel nu publicai blogul. Si mai toate posturile tale sunt reactii la mediul/societatea cu care nu esti de acord. Ba as zice ca spre deosebire de altii esti chiar infocata.

Si societatea nu se schimba de pe o zi pe alta, trebuie ani de munca. Poate ca traind de ceva vreme in vest am alta viziune a Romaniei, dar crede-ma pe cuvant cand zic ca postarile tale alaturi de altele cateva sunt ca niste picaturi de oxigen intr-o mare de misoginism, preconceptii si arhaisme.

Promit un articol în care să explic, cât de detaliat pot, de ce mi-am făcut blog și cum nu doresc să schimb lumea. 😉

[…] Raro zice ca nu vrea sa schimbe deloc lumea. […]

Ultima propozitie mi-a adus aminte de ceva. Printre chestiile primite de la pediatru era si o foaie cu niste grafice legate de dezvoltarea psihomotorie a copilului. Si intre un an si ceva luni si 2 ani era si acceptarea unui NU fara sa inceapa sa planga. Deci plansul, refuzul sunt ceva natural, sunt default sa zicem si acceptarea lui NU se educa cu multa rabdare si foarte multe urlete.

Lasă un comentariu